miercuri, 2 ianuarie 2019

Arcane la Thule

O poezie din adolescența pe care m-am gândit să o pun aici doar ca să nu o pierd:

Arcane la Thule

Astazi, in micutul oras
Am privit peste umar
Si m-am vazut pe mine in fata,
Atat de mic e orasul.
Si am strigat: Incotro ai s-o aspuci
Acum, cand vantul din Nord te agata?

Cand Scamatorul sade in Turnul Daramat
Ermitul, inca isi zideste grota,
Cand tot ce are Forta iti vine rasturnat
Iar Roata Norocoasa ti-a retezat aorta?

Cand toti Indragostitii, pesemne, te-au uitat
Purtandu-si Carul, catre Steaua lor,
Cand Lumea noastra aluneca in Mat
Iar Soarele si Luna, fac amor?

Cand umbra firii tale, Arcana fara Nume, ti-o scutura usor,
Iar Diavolul in goarna anunta Judecata,
Cand Spanzurat de vise, ca un pendul, adori
Justitia, sa-ti strige si tie: Gata! Gata!

Cand Imparatul insusi, impins de Imparateasa,
Pe Papa il rapune, batjocorind speranta
Cand pe Papesa o pierde, in negura cea deasa,
Si-n cerul mintii tale nu-ncape Temperanta?


Chestii filozofice despre timp pe care ai face bine dacă le-ai întelege

Prezentul este un trecut continuu, un sinistru artefact psihologic. Prezentul este o chestiune de distanţă. Marile depărtări sunt un trecut din ce în ce mai apropiat, pe măsură ce alunecă spre noi. Între mine si tine, o distanţa de 3 metri se traduce printr-o distanţă de timp, fiecare dintre noi aflându-ne de fapt în trecutul celuilalt. Chiar şi mâinile mele sunt în trecutul ochilor mei, scriu trecutul gândurilor mele care sunt la rândul lor trecutul unor mistere pe care nu le-a desluşit ştiinţa. Notiunea de prezent nu este decât o formalizare a trecutului imperceptibil. De aia ne merge prost: suntem ființe care nu au fost făcute să integreze timpul!