luni, 19 noiembrie 2018

Țara pustie și fară speranță

România este aceiasi țară mizerabilă în care complicitățile noastre politice, sociale și economice au făcut posibilă tragedia de la Colectiv. Ba chiar este mai mizerabilă decât în urmă cu trei ani, având în vedere că tocmai călăii victimelor de la Colectiv ne conduc astăzi cu o putere chiar mai mare decât o aveau pe atunci.
Călăii acelor oameni au întors tragedia aceea în favoarea lor prin implementarea unui sistem de beneficii sociale demn de o distopie: pensii speciale pentru largi categorii de indivizi, indemnizații speciale pentru funcționari bine plasați în arhitectura statului, angajări la stat de copii, amante și tot felul de protejați pe salarii irealizabile în mediul privat. Călăii au creat o masă critică de funcționari insensibilă la nevoile reale ale societății, masă preocupată doar de conservarea propriului status quo.
Asta este realitatea cruntă. Zeci de mii de oameni bine pregătiți dintre care am putea să alegem funcționari, politicieni sau specialiști care să ne conducă în viitor fug în fiecare an în străinătate din fața acestui sistem.
Călăii celor care au murit acum trei ani la Colectiv sunt și călăii fără milă a copiilor noștri. Uitați-vă pe datele exercițiului bugetar: am ajuns să ne împrumutăm pe dobânzi uriașe ca să plătim aceste pensii speciale și salariile majorate ale unor funcționari care fac parte dintr-un sistem care nu oferă nimic mai bun în schimb: nu este capabil să construiască drumuri noi, spitale noi să ne ofere o interacțiune mai bună cu statul atunci când avem nevoie de o informație, de o hârtie sau să plătim o taxă, nu este capabil să atragă fonduri europene și se refugiază permanent în fonduri publice pe care este mai ușor să le estorcheze.
Când noi o să fim morți, o mulțime de oameni pe care chipurile i-am iubit, băgând în ei fast food, acadele, patiserie și cultură socială ieftină, ne vor judeca pentru că ne-am împrumutat ca să trăim la un nivel la care, cu toată avuția creată de noi împreună cu strămoșii noștri, nu ni-l puteam permite. Acei copii ai noștri pe care ar trebui să-i iubim, deși nu-i cunoaștem încă, vor plăți toți acești bani pentru care votăm cu zece mâini PSD-ul, Olguța și Dragnea. Da domnilor, trăim triumfal, de fapt, într-o perioadă cuprinsă între Colectiv și copii noștri, o viață între două morți. Pentru că pentru copiii noștri modul în care am ales să ne trăim viața și să ne manifestăm optiunile reprezintă un atentat la propria lor securitate, la dreptul de a trăi liberi, de a dispune necondiționat de propriul patrimoniu și la dreptul de a fi fericiți.
Este absolut evident că nu ne-am învățăt lecția de la Colectiv prin simplul fapt că primul nostru ministru nu a fost in stare astăzi să bălmăjească un mesaj spontan în fața unei asemenea tragedii atunci când presa i-a cerut unul. O femeie, mamă de băiat, a preferat să joace în continuare rolul de lacheu perfect al stăpânului său și să pună stavilă oricărui impuls matern de solidaritate cu zecile de băieți morți atunci, de frică să nu spună ceva nepotrivit. Ne-am ars, noi nu mai suntem un popor pentru că un popor este în primul rând o masă de oameni care se gândește la propria supraviețuire în timp, prin urmașii lui, nicidecum la supraviețuirea lui efemeră între guvernele Dragnea 1 și Dragnea n, respectiv la supraviețuirea prin pensii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu