miercuri, 12 februarie 2014

Copy/Paste

Incep sa banui ca motivatia fundamentala pentru care parintii isi trimit copii la scoala este ca ei sa invete, astfel incat, sa ajunga in viata suficient de invatati pentru a nu mai fi nevoiti sa munceasca.

Fii de proletari cocosati de efortul patriotic de a ridica industrii batrane, decreteii au fost manati de la spate, ca niste vite, catre campiile manoase ale educatiei publice in care cresc smerite tot soiul de buruieni hranitoare. Buruienile au diplome in loc de frunze si tulpini ca niste stilouri subtiri sculptate din abanosul celei mai subtile inspiratii. Pe aceste campii, unde iarba moale este facuta din vocale dulci ca mierea de pe buzele huriilor, buruieni pe care nici macar nu le-a inchipuit nimeni, se rup singure din radacina mizera si-ti sar drept in gura, pline de seva si de dragoste. In imparatia de aur a diplomelor nu trebuie sa platesti decat intrarea si o modica taxa de sedere acolo. Acest lucru a dus la o imigratie de proportii biblice, renuntarea la principiul christic al celor multi chemati si putini alesi transformandu-ne intr-o natie, cel putin in statistici, de diplomati casnici.

Tinerii din ziua de azi fug de munca parintilor, efortul fizic sau intelectual al acestora li se pare a fi o corvoada “din alta epoca”, pe care ei nu ar incerca-o in nici un chip. Goana parintilor dupa bani, cu care sa plateasca studiile odraslelor, a devenit pentru acestea un argument in favoarea a ceea ce filozofia circumstanţiala de loc denumeste epicurism referindu-se la durere, iar filozofia circumstantiala de mod, tot epicurism, dar referindu-se la fericire.


In maniera cea mai relativista, parintii muncesc mai mult pentru ca urmasii lor sa devina capabili sa munceasca mai putin. Daca munca l-a facut pe om, ca unealta a evolutiei ea devine anacronica si inutila in aceste zile fierbinti, in care omul fuge de ea ca de ceva nenatural, inuman.

Cea mai mare parte a copiilor de azi se viseaza oameni de afaceri, ceea ce nu este deloc rau avand in vedere ca evitatul muncii va fi in viitor o adevarata industrie care va necesita cunostiinte si abilitati specifice. Cel mai bun predictor al acestei evolutii este titulatura de “manager”, care pleaca etimologic de la radacini care au intelesuri lucrative bazate pe ideea de a face ceva , dar care a ajuns sa desemneze in timp, un individ care nu face nimic.

De fapt, lucrurile sunt mai rele decat atat, pentru ca printr-o segregare subtila a tuturor intelesurilor, termenul de ”manager” se reintoarce, dupa o serie de aventuri de un eroism siropos, la notiunea pe care o reprezenta radacina s-a primara, anume “maneo” (a ramane).”A ramane” este verbul care a creat statul, fixarea populatiilor pe un anumit teritoriu fiind premisa esentiala a formarii acestuia. Statul a devenit la romani un mod de a imbina utilul cu placutul, intelegand aici fuziunea dintre ideea de a lucra pentru el si de a sta. Admiratia pentru stat se vede de altfel si in bogatia de cuvinte care desemneaza chestiuni legate de munca la stat: statuie, statut, statua, stativ, statornic (datornic la stat), statica etc.

Apoi, sa stiti ca romanii l-au domesticit pe acest “maneo’’ inaintea englezilor, care l-au preluat cu japca de la frati de-ai nostri intru latinitate si mediteranism. Noi au fost primii care l-am apropiat de viitorul intelesului de manager, desemnand inca din vechimea noastra “a poposi peste noapte”, “a sta”, “a odihni”. Este posibil chiar ca si popoarele orientale sa se fi inspirat din obiceiul de a se odihni al managerului, denumind prin manea un fel de cantec tanguitor, mai corect o tanguire a cantecului si o odihna a muzicii.

In fine, pentru cei care doresc o explicatie metafizica pentru repeziciunea cu care poporul nostru construieste ceva (autostrazi, blocuri, scoli, performanta) trebuie sa stiti ca manela desemneaza si o unealta cu largi utilizari in constructii. Importanta acestei unelte la romani poate fi sesizata si din modul in care anonimul autor al baladei Mesterul Manole il apeleaza pe acesta in momentele cele mai delicate ale relatiei sale cu sotia sa, Ana: cand se trezea, cand se apropia, cand o masura, cand o zidea, cand o strangea si cand o tencuia (Iata-n zori de zi, Manea se trezi; Manea mi-o vedea, inima-I plangea; Iar Manea tacea si mereu zidea etc).

Este normal ca fiind trimisi sa invete, in prezent, pentru a avea parte de munci mai usoare in viitor, copiii romani sa se dedea tuturor viciilor intelectuale. A munci in scopul de a nu munci este o activitate la fel de stimulativa precum promisiunea imparatiei cerurilor pentru cei saraci cu duhul. Nu prea pricepi care-i smecheria si nici nu-ti vine sa dai nemunca obositoare, din mana pentru nemunca odihnitoare de peste o saptamana. De cate ori nu am auzit expresia “Invata mama ca sa nu trebuiasca sa te spetesti ca mine!” si cati dintre noi am considerat-o nu un indemn, ci un fel de autocompatimire vulgara?

Este la mintea cocosului ca munca este facuta pentru ceielalti si nu avem nevoie de lamentari parintesti ca sa intelegem asta. In fond, cine a auzit ca munca sa fie insotita de mesaje pozitive? Cel care munceste, o face pe raspunderea lui si mai intodeauna, ca un: rob, bou, furnica, albina etc. Cine a auzit pe cineva sa spuna ca a muncit ca un fat frumos, o printesa, un leu sau un tigru? Intr-o lume in care criteriile de selectie sunt legate de dimensiunea fractala a contururilor, formelor, miscarilor, vibratiilor, efortul fizic este de un masochism lamentabil, o autostresare a umorilor, chin al ficatului si ranire a bronhiei. Iar cel intelectual, care nu poate fi cantarit, nu merita incercat nici macar pentru amarata de paloare de manechin subnutrit pe care o da fetii.

Ne mira, in acest context, de ce generatiile actuale prefera sa ia totul de-a gata? De ce filozofiacopy/paste a umplut pana la refuz spatiul academic si nu mai regasim la studentii nostri nici macar efortul de a face ceva personal? Ne intrebam unde au disparut vremurile in care “a plagia” era sinonim cu “a rani hartia”?

Au disparut in propriile noastre rataciri legate de ideea de munca. Avem senzatia ca a ne munci copiii este un act de devorare a lor. Nimic mai fals, educatia inseamna antrenament si autodisciplinare, adica munca intensa, urmata de recompense care abia te ajung din urma dupa un termen lung. Efortul zero inseamna satisfactie zero, iar deriva celor care merg inainte insusindu-si realizarile altora, seamana intrucatva cu deriva castigatorilor la loto. Nu stiu cum sa-si administreze “succesul’’ si sfarsesc prin a esua in diverse situatii oribile.

Succesul pe care nu-l meriti te alieneaza de ceielalti, te rapeste teritoriului tau, obisnuintelor tale. Acesta este motivul pentru care majoritatea vedetelor noastre sunt de fapt fiinte nefericite, rapite de pe maidanul lor si suite, ca Enoh altadata, intr-o lume din care nu inteleg nimic. Imi imaginez o multime de simone senzual carand gunoiul la ghena cu o naturalete mai veritabila decat nudismul desantat pe care-l afiseaza in pictoriale insalubre, iesind la un suc cu prietenii sau facand petreceri sobre de burlacite care viseaza sa recupereze mental intr-o seara, tot ceea ce nu au avut intr-o viata.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu