vineri, 27 decembrie 2013

Autoportret

Eu sunt un megaloman excentric, ursuz şi însingurat
Şi am toate calităţile pentru a fi un sir bogat din Britania
Cu excepţia somnului de după amiază
Şi a ceaiului de la ora cinci.

Dar, îmi plac ploaia şi fulgerul
Iarba verde, pădurea deasă crescută alandala,
Stepa maiestuoasă, dealul molcom şi muntele abrupt.

Experienţele mele cu oamenii au fost stranii,
Încântat de ei ca atunci când am văzut prima oară marea,
m-am lovit de egoismul lor ca atunci când te arunci
intr-o apă albastră, plină de stânci.

Am îndeplinit prima condiţie pentru a fi părăsit,
Adică am iubit, devenind astfel un ţăran mărunt
Care cultivă in batatura semne de intrebare,
Pe care trebuie sa le pazeasca noaptea de atacuri de panica,
Iar ziua, de arşiţa pătrunzătoare a exuberanţei celorlalţi.