vineri, 10 iunie 2011

Lava story


Desigur, apocalipsa de weekend trebuia si ea inventata candva. Deja motivele clasice pentru a face dintr-un sfarsit de saptamana un eveniment memorabil erau afectate de o insidioasa si nesuferita monotonie. Ce plecari in vacanta pe Valea Prahovei, ce gratare cu prietenii la Cernica, ce Cismigiu, ce Herastrau, ce carte molfaita voluptos in no man’s land-ul fara telefonie mobila dintre vineri seara si luni dimineata, ce somn intins dinadins pana spre amiaza diafana a zilei de sambata, ce liniste capturata virtuos si siluita in tacerea caminului, ce filme pline de talc la care taci malc, desi iti vine sa strigi din toate incheieturile fiintei tale « Di vidiule ! » cu entuziasmul cu care printii din povestile copilariei strigau « Di bidiviule ! ».
Pe masura ce lumea impleteste realitati tot mai complexe, sub pretextul ca evolueaza, apetitul pentru apocalipse se exacerbeaza. Wekend-urile sunt asteptate, de fapt, ca un fel de happy end-uri pentru tot felul de catastrofe prilejuite in cursul saptamanii tocmai de faptul ca se munceste. Avioanele cad pentru ca oamenii nu pot sta linistiti in interiorul unor destine paralepipedice, iar vulcanii erup pentru ca avioanele sa cada. Vulcanii erup deci, pentru ca oamenii nu pot sta linistiti, desi uneori parca vulcanii nu pot sta linistiti pentru ca oamenii erup.

De saptamana trecuta toti taranii patriei ara cerul in cautarea norului islandez care va raci vremea, va strica recoltele, va smirghelui plamanii astmaticilor si va umple de pete telurice de tuf, tufele, glia si ia. Maharii cu vile construite in fundul pistei de decolare isi sorb pentru prima data cafeaua cu scortisoara fara sa mai vibreze. Pentru prima data lipsa trepidatiilor fosei septice lasa parfumul liliacului, narcisei si lalelelor sa se exprime, iar, in departare, Turnul de control pare un far insingurat de pe unul dintre capurile seci ale continentului. In sfarsit, ochiul boului poate fixa cu serenitate (demnitate de seara) gura leului, fara sa aiba parte de ragetul livid al turboreactoarelor.

Meterorologi, altminteri cuminti crainici ai ploilor, exegeti ai codului galben, au devenit brusc experti in straturi subtile de aer. « Dau acum cuvantul colegului meu, expert in stratul atmosferic cuprins intre 5000 de metri si 7000 de metri inaltime » Limita superioara a expertizei sale il face analist in baza norului. Geo este chemat sa-si plimbe logosul si astfel apare ca dintr-o coasta adamica, geologul, care vorbeste freudian despre explozii si lava intr-un stil care ne face sa intelegem ca tigarea maharului cu vila in fundul pistei de la Otopeni este de fapt, tigarea de dupa.

Jurnalisti haituiti alearga deznadajduiti dupa politicieni, ghicitori, aviatori, cosmonauti, astrologi, seismologi, tractoristi, precupete, ciobani, trecatori nepasatori, nepasatori trecatori. Guvernul face celula de criza, televiziunile fac tesuturi de criza, iar supraabundenta de pareri, adevarate organe de criza. Iata inima de criza cum pompeaza sleampat sange in toate, sistemul are deja homeostazie, e negentropic. Asemeni bolovanului inteligent care aluneca la vale pe unde este zapada mai mare, intreaga poveste se muta din gura unui prost in gura altui prost mai mare, din gura unui panicard de duzina in gura unui panicard expert, scolit chiar la securiozitate.

Intreg poporul se adanceste intr-o nevroza escatologica cu punct culminant intr-un anunt care spune ca activitatea vulcanului se intensifica. De fiecare data cand acesta a erupt un alt vulcan, de cinci ori mai mare a erupt si el, din solidaritate. Se citesc in cercurile copacilor tot felul de glaciatiuni implacabile care au fost si se prezic tot mai mari mizerii.

Luni dimineata, stupoare. Activitatea vulcanului se fasaie incet, cu un tiuit care nu permite totusi lumii sa zboare. Cerurile se vor deschide probabil in cursul zilei. Cei saraci cu duhul se pregatesc sa revina in imparatia lor, cea a cererilor, iar guvernul Boc se pregateste si el sa-i refuze.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu