luni, 25 aprilie 2011

Moartea si taxele (I)

Americanii au vorba aceea, care leaga moartea de impozite sub forma unei sentinte implacabile. Sunt doua lucruri de care nu poti sa scapi pe lume: de moarte si de impozite. Sentinta vorbeste despre modul in care este perceputa la americani nevoia naturala a statului de a se finanta, ca un fel de chestiune care te ajunge indiferent cine esti si unde esti, asemeni sfarsitului biologic care este inscris in harta genetica a individului.
Spre deosebire de americani, romanii isi fac adevarate cariere din a fenta impozitele, iar statul, in intelepciunea sa izvorata din inteligenta cu care-l hraneste poporul,  nu face altceva decat sa inventeze si sa reinventeze tot felul de moduri de a le salta romanilor banii. Este ca si cum Moartea, odata inselata, ar gasi tot felul de tertipuri prin care sa revina in viata noastra si sa ne intoarca in natura.

Analogia nu va este straina. Am mai vazut-o pusa pe tapet, intr-un fel subtil care nu a apartinut autorului ci inconstientului colectiv care a vorbit prin el, in povestea noastra nationala despre Ivan Turbinca.
De ce ne miram ca statul inventeaza biruri noi, in situatia in care avem domenii intregi in care noi ca agenti economici furam statului mai bine de 60 % din impozitele pe care i le datoram? In Morarit si Panificatie se fura 65 % din taxa pe valoarea adaugata, lucru care la un domeniu in care partea care se vede reprezinta cca 2 miliarde de euro anual, nu este de colea.
Faptul ca statul a ajuns sa inventeze biruri hilare, de genul taxa pe fast food ar trebui nu sa ne amuze ci sa ne dea de gandit asupra destinului nostru national. Fie respinsa, fie aprobata, aceasta taxa nu va face decat sa fie avantrena unei viitoare taxe, poate mai hilare.
Taxa pe fast food este o tampenie tipic maghiara care are la baza raul de viteza. Mancatul repede determina consum de energie suplimentara si prin urmare creste amprenta de carbon. Alimentele, indiferent de compozitia lor sunt alcatuite din aceleasi caramizi, cantitatea pe care o bagam in noi fiind o chestiune de optiune personala. Nu exista o mancare mai periculoasa decat alta, asa cum nu exista un ministru mai periculos sau mai putin periculos decat altul (asemenea idei despre taxare ma fac sa cred ca toti sunt la fel de periculosi). Din aceasta perspectiva, modul in care se preconizeaza impozitarea introduce o serie de nedreptati crase. Micii, sarmalutele cu smantana, tochitura moldoveneasca, kebabul, shaorma sunt in mod vadit discriminate in fata a tot felul de buruieni a caror aport nutritiv desi semnificativ, nu poate deveni suficient in absenta unor alimente precum cele descrise inainte.
Prin urmare, taxa este nedreapta pentru ca taxeaza o nevoie absolut naturala a omnivorului, adica aceea de a linchi la carne. Alternativa pe care taxa o ofera, este realitatea din visul septelului: multe verdeturi, verde multeturi, iarna nutreturi, nu treci ierneturi. Alternativa face ca taxa sa aibe o dimensiune comica: este prima taxa care-l impinge pe roman spre moarte prin inanitie, moartea si impozitele devenind un mod al statului de a imbina utilul cu placutul.
Nu am inteles care este problema cu bauturile carbogazoase. Nu amaratul codoi face ca bautura sa fie periculoasa, desi inteleg ca  banala sintagma “hai sifon!” nu prea e inghitita de nimeni. Bioxidul de carbon este un gaz care se dizolva ca vai de el in apa, se combina intr-un mod efemer cu aceasta, pentru el apa este doar o aventura de-o noapte si o paraseste efervescent imediat ce ai desfacut dopul la sampanie, cat ai zice cseke. Bioxidul de carbon poate sa ingrase doar gluma aceasta de taxa pe care o cultiva ministerul in sera prostiei guvernamentale.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu